Descriere
Lecția de chimie
Publicată pentru prima dată în România în anul 2015. Reimprimată în 2016, 2017, 2020 și în 2023 (ediție revizuită și completată).
MOTTO
„Poate este mai bine ca un om să descopere singur unele lucruri utile, decât să fie constrâns să le învețe. Poate este mai bine să-i deschizi drumul, iar apoi să-l îndrumi, din timp în timp. Așa, ar putea căpăta încredere în reușită, pentru ca, mai târziu, să ia avânt.” dr. biol. Marian CONSTANTIN
Însoțiți-ne într-o călătorie uimitoare în lumea chimiei anorganice, pentru a descoperi comportamentele compușilor a 43 de elemente chimice, de la hidrogen la uraniu, frecvent întâlniți în laboratoare!
Lecția de chimie vă înfățișează, într-o manieră concisă, unică, bogat ilustrată și vizuală, diversitatea reacțiilor caracteristice pentru ionii acestor elemente, constituind un atlas-ghid pentru fiecare dintre cei care practică experimentele chimice: elevi, studenți, profesori, dar și pentru cei care vor să aibă la îndemână un material informativ bine structurat din domeniul practicii chimiei anorganice.
Cartea este structurată în trei părți: prima parte, un breviar al câtorva noțiuni de chimie; cea de-a doua, de departe cea mai extinsă, prezintă 43 de elemente din punct de vedere fizic și chimic, iar cea de-a treia ghidează practicianul spre obținerea unor noi compuși prin interacțiunea câtorva reactivi.







