S-a întâmplat demult, prin 1993. Și astăzi îmi amintesc cu emoție cum eu, un simplu băiat de la țară, am încercat să contactez INMH (Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, ANM-ul de astăzi) pentru a obține câteva hărți meteo. Neavând adresa instituției, am scris direct la Televiziunea Română, rugându-i să trimită ei scrisoarea mea mai departe. Pur și simplu, nu aveam altă soluție.
Eram copil și îmi plăceau fenomenele meteo. De fapt, îmi plăcea să observ natura în general. Urmăream zilnic buletinele meteo la TVR 1 și notam totul conștiincios în caiete. La un moment dat, din cauza unor furtuni, am rămas fără curent electric în două zile diferite. Televizorul nu a funcționat, iar eu am rămas cu notițele incomplete. Eram destul de supărat – nu voiam să-mi lipsească nicio informație.
Atunci mi-a venit ideea salvatoare: să le scriu celor de la TVR 1. Pe atunci, buletinele meteo erau prezentate de meteorologi care veneau special de la institut. Am trimis scrisoarea către Televiziune, cu rugămintea ca aceasta să fie înmânată meteorologului de serviciu. Nu știam dacă îmi va răspunde cineva. Dar am zis să încerc.
Spre marea mea bucurie și surprindere, am primit răspuns în doar câteva zile. Chiar de la INMH! Eram atât de fericit, încât minute în șir nici nu am deschis plicul. Îl priveam, îl întorceam pe toate părțile, fără să-mi vină să cred că mi-au răspuns. Înăuntru am găsit două hărți ale României pe care erau desenate, cu creioane colorate, simbolurile fenomenelor meteorologice din zilele ratate. Pe verso, acestea aveau descrierea situației meteorologice din ziua respectivă și prognoza pentru ziua următoare, scrise cu creionul.
Doi ani mai târziu, când localitatea noastră a rămas fără curent o săptămână întreagă din cauza unor lucrări la rețea, am prins curaj și le-am scris din nou – de data aceasta, direct la sediul INMH. M-am întrebat cu emoție dacă „minunea” se va repeta. Și… da! Am primit din nou răspuns. De data aceasta, era un plic mare, format A4, care cuprindea copii ale buletinelor meteorologice din acea săptămână. Am rămas profund recunoscător și am păstrat cu drag acele scrisori, pe care le puteți vedea mai jos.
Poate că, privit din exterior, nu pare mare lucru. Dar pentru mine, la acel moment, a însemnat enorm. Consider că mi-am făcut pe deplin datoria (dacă pot spune așa) în sensul că, 24 de ani mai târziu, am publicat prima mea carte de meteorologie: Atlasul norilor.
Nu subestimați niciodată năzuințele unui copil. Acesta este unul dintre motivele pentru care scriu. Cine știe când și unde, un alt copil va găsi inspirație în paginile mele? Acest gând mă încântă. Dacă un singur om va avea de câștigat din munca mea, atunci tot efortul a meritat. Scriu din pură plăcere, dar și cu dorința de a lăsa ceva constructiv în urmă.
